marți, 6 ianuarie 2009

Oradea - impresii

Pentru că m-aţi întrebat cum a fost „plimbarea” mea prin Oradea din octombrie 2008, iată impresiile pe care mi le-a lăsat „văcănţuca” de câteva zilişoare, mie, o bucureşteană sadea.

Am stat la un fost cămin de nefamilişti, renovat, Hotel Lan pe numele său. Am fost aproape sigură de asta când am văzut fotografia pe internet, iar acolo am avut confirmarea. „Ăsta micu’” nu este luxos, însă oferă un confort suficient. Este curat, are grup sanitar în cameră, televizor (au cablu, se prind cam toate programele care sunt şi în Bucureşti, iar, în plus, mai au nişte programe maghiare), dulap, mese, scaune, pat, oglinzi, calorifer, geam termopan, mă rog, ce se mai găseşte „prin camera de hotel a omului”, ca să zic aşa, dar fără aer condiţionat, băruleţ sau chestiuni de genul acesta. Deci un minim de confort, dar serveşte scopului. O cameră dublă costă 100 lei/noapte. De achitat, am achitat atunci când am ajuns la hotel. La mine uitaseră să-mi dea şi chitanţă, aşa că a trebuit să le cer eu. Şi mi-au dat – evident! – fără probleme şi discuţii, însă ar fi fost mai bine, mai frumos, mai corect şi mai profesionist să nu uite. Dacă decideţi să mergeţi aici şi vi se întâmplă acelaşi lucru, să le solicitaţi chitanţa imediat. Nu de alta, dar nu cumva să uite că aţi achitat… În rest, nu am avut nici un fel de probleme; dimpotrivă, totul a fost cum nu se poate mai bine şi mai civilizat.

Zona este liniştită şi destul de frumoasă. În faţa hotelului este o biserică ortodoxă superbă şi foarte mare (Sfântul Apostol Andrei). Are, de fapt, două biserici, una sus, la care se urcă pe nişte trepte impozante, şi una la demisol/subsol. Acesta, mai mică, este deschisă în fiecare zi. Cealaltă, doar la sărbători. Oricum ar fi, este liniştitor şi inedit, în acelaşi timp.

Am luat masa, în special, la restaurantul Vandana, aflat pe malul Crişului, la cca. 10 minute de hotel. Mâncarea este gustoasă, servirea rapidă şi preţurile rezonabile. Totuşi m-au surprins câteva lucruri: porţiile sunt extrem de mari (după gustul meu), felurile de mâncare cam grele (deşi gustoase, repet) şi am observat că ori nu au auzit de legume, ori nu prea le au la suflet, căci de bază este carnea – de regulă, porc. Probabil se ghidează după ideea că cea mai bună legumă e carnea şi cea mai bună pasăre e porcul… De exemplu, am vrut să comand o ciorbă de legume şi – surpriză! – nu aveau! Până la urmă am luat o ciorbă de văcuţă cu legume. În rest, nu aveau decât ciorbe cu porc, ciorbă de burtă şi ciorbă de fasole cu afumătură. Mai „light” şi mai sănătos de atât nici că se poate!!!

Din fericire, peste drum de restaurant este o piaţă. Destul de mare şi cu de toate. Multe legume şi fructe proaspete, bune şi ieftine. Sunt şi multe magazinaşe de scară de bloc şi un Angst. Dar recomand din suflet piaţa. Ca un detaliu: piaţa este foarte curată şi oamenii serviabili. Este o plăcere să faci cumpărături acolo.

Ca impresie generală, Oradea este un oraş frumos, cochet, curat, liniştit, nu prea mare, cam de dimensiunea unui sector din Bucureşti. Are acel aer uşor medieval specific localităţilor ardelene. Şi foarte multe biserici, de diverse confesiuni, ceea ce e minunat. Doar şoferii se tot plâng – culmea! – că e aglomerat şi că nu se circulă bine. Le-am sugerat să ia parte pentru o zi, nu mai mult, la minunatul trafic rutier bucureştean. Nu am nicio îndoială că s-ar lecui definitiv! Căci, în Oradea, în cursul săptămânii, la orele de vârf, se circulă mai bine decât duminica dimineaţă în Bucureşti. Başca faptul că acolo SE CIRCULĂ, iar în Bucureşti se stă, minute bune, chiar ore în şir, în nişte ambuteiaje cumplite! Iar taxiurile sunt foarte ieftine. Şi chiar recomand utilizarea taxiului (şi nu a tramvaiului, de exemplu) deoarece un singur bilet de tramvai costă 3 lei, iar, dacă folosiţi taxiul, plătiţi între 4 şi 10 lei maximum. Dar cel mai bine ar fi să „luaţi la pas” orăşelul acesta. În câteva ore l-aţi parcurs de la un capăt la altul. Se ştie doar cât de sănătos este mersul pe jos, mai ales printr-un oraş nu prea poluat, ca Oradea.

La capitolul „Profunde dezamăgiri” se numără obiectivul turistic „Cetate Oradea”. Sunt foarte uimită şi şocul a fost cu atât mai mare cu cât zona asta contrastează frapant cu restul oraşului, unde se vede mână de gospodari, fiind cochet şi îngrijit. Când am intrat acolo, m-am simţit de parcă eram în zona crepusculară, iar când am ieşit, am răsuflat uşurată ca şi cum m-aş fi trezit dintr-un cumplit coşmar. Este o chestiune deprimantă, în paragină, plină de bălării şi de câini vagabonzi. Şi ce păcat! Dacă s-ar amenaja niţeluş, dacă s-ar investi olecuţă, un dram de atenţie şi totul s-ar schimba. Zona e frumoasă, pitorească, este un obiectiv istoric ce ar putea deveni cu uşurinţă unul turistic din care toţi să aibă doar de câştigat. Să se deretice pe ici pe colo, poate ceva consolidat un pic, să nu se prăvale peste turişti, dar, mai ales, să se editeze nişte materiale turistice, să se facă ceva publicitate şi să fie angajaţi nişte ghizi care să prezinte povestea acelor locuri. Investiţia n-ar fi prea mare, însă profitul, pentru toţi, foarte mare. Căci, chiar şi în halul fără de hal în care este acum cetatea „Orăzii” (ca să citez un clasic în viaţă, mai precis fostul premier Tăriceanu), turiştii vin, destul de mulţi. Şi, oricât de anostă, de cumplit de obişnuită ar fi fost istoria acestor locuri în realitate, ele pot stimula imaginaţia şi ar constitui baza pentru o poveste fascinantă, o istorisire ca „din basme”, fără a se denatura faptele istorice. Doar puţin suflet şi ceva imaginaţie. S-ar putea organiza şi nişte mici spectacole acolo, căci spaţiu este, iar locul „ajută”. Mie mi-a venit să plâng când am văzut maidanul ăla lăsat de izbelişte, în voia sorţii şi a … naturii, căci se degradează în mod cert, nefiind conservat în vreun fel. Şi mi-era ciudă, parcă îmi şi imaginam cum se amenajează totul, cum vin turiştii şi li se prezintă locurile, cum, practic, se îmbină utilul cu plăcutul, afacerile cu istoria, povestea şi bucuria sufletească. Ar ieşi bănuţi frumoşi, iar turiştii ar rămâne cu nişte amintiri foarte plăcute. Pe când aşa… faci slalom printre buruieni, ai grijă să nu te duci de-a berbeleacul de pe vrun deluşor şi te fereşti de câinii vagabonzi. Ce plimbare frumoasă şi de neuitat!!!

În mare, cam asta am avut eu să vă împărtăşesc din „vasta mea experienţă” de câteva zile prin Oradea. Dacă îmi mai aduc aminte ceva despre oraş, taxiuri, hoteluri, mâncare, piaţă, ruine, trafic rutier, orice … promit să nu ţin pentru mine!