În preajma Crăciunului 2007
În noaptea aceea am citit pentru prima dată Paraclisul Sfântului Nectarie. L-am citit pe tot. Era o lumină blândă, difuză, cum îmi plăcea mie. O senzaţie de bine, de linişte şi pace mă cuprinsese. Am adormit. Liniştită şi încrezătoare că va fi bine. Prima dată după multe zile de chin. Şi am văzut cum, lângă patul meu, au venit Sfântul Nectarie şi Sfânta Fecioară Maria. Sfântul Nectarie a întins o mână peste ganglionul meu. Am simţit cum îl ia cu mâna, la propriu, cum se dezumflă. M-am trezit brusc şi, instinctiv, am dus mâna la gât unde era „salba” de ganglioni „giganţi”. Cutremurată, temătoare, neîncrezătoare, pe de o parte, plină de speranţă, pe de alta. Aproape nu mi-a venit să cred. Ganglionii se dezumflaseră! În special „liderul”, primul care ieşise, un mare ganglion supraclavicular stâng. Nu mi-a venit să cred. Nu îmi permiteam să mă bucur până nu eram sigură că, într-adevăr, aşa s-a întâmplat. Iar asta însemna să mă conving „cu ochii mei”. Aşa că am dat fuga-fuguţa în baie şi m-am uitat în oglindă. Nu era un vis! Era realitate! Ganglionii chiar se dezumflaseră. Nu total, dar se mai dezumflaseră, ei, care, până atunci, nu ştiau decât să se umfle în neştire. Era 2 noaptea. Am strigat de bucurie, nu foarte tare, este adevărat, căci conştientizam totuşi cât este ora. Îmi venea să mă duc şi să îi trezesc pe părinţii mei pentru a le da vestea cea mare şi bună. Nu am făcut-o, deşi nu mai aveam stare, aşa de bucuroasă eram, şi cu greu m-am abţinut. Nu am făcut-o, pentru că îi trezisem în fiecare din nopţile trecute cu veşti care de care mai proaste şi mi-am zis că au şi ei dreptul la o noapte liniştită de somn. Dar de abia aşteptam dimineaţa. Am dat fuga la ei, le-am arătat ganglionii dezumflaţi şi le-am spus ce mi se întâmplase. S-au bucurat foarte mult, alături de mine. Atunci am ştiut că Dumnezeu era alături de mine şi mă ocrotea, prin mâna blândului şi bunului Sfânt Nectarie şi a Preacuratei Fecioare Maria. Nu îmi venea să cred că mi se întâmplă mie asta. Nu îmi venea să cred că merit.
În noaptea aceea am citit pentru prima dată Paraclisul Sfântului Nectarie. L-am citit pe tot. Era o lumină blândă, difuză, cum îmi plăcea mie. O senzaţie de bine, de linişte şi pace mă cuprinsese. Am adormit. Liniştită şi încrezătoare că va fi bine. Prima dată după multe zile de chin. Şi am văzut cum, lângă patul meu, au venit Sfântul Nectarie şi Sfânta Fecioară Maria. Sfântul Nectarie a întins o mână peste ganglionul meu. Am simţit cum îl ia cu mâna, la propriu, cum se dezumflă. M-am trezit brusc şi, instinctiv, am dus mâna la gât unde era „salba” de ganglioni „giganţi”. Cutremurată, temătoare, neîncrezătoare, pe de o parte, plină de speranţă, pe de alta. Aproape nu mi-a venit să cred. Ganglionii se dezumflaseră! În special „liderul”, primul care ieşise, un mare ganglion supraclavicular stâng. Nu mi-a venit să cred. Nu îmi permiteam să mă bucur până nu eram sigură că, într-adevăr, aşa s-a întâmplat. Iar asta însemna să mă conving „cu ochii mei”. Aşa că am dat fuga-fuguţa în baie şi m-am uitat în oglindă. Nu era un vis! Era realitate! Ganglionii chiar se dezumflaseră. Nu total, dar se mai dezumflaseră, ei, care, până atunci, nu ştiau decât să se umfle în neştire. Era 2 noaptea. Am strigat de bucurie, nu foarte tare, este adevărat, căci conştientizam totuşi cât este ora. Îmi venea să mă duc şi să îi trezesc pe părinţii mei pentru a le da vestea cea mare şi bună. Nu am făcut-o, deşi nu mai aveam stare, aşa de bucuroasă eram, şi cu greu m-am abţinut. Nu am făcut-o, pentru că îi trezisem în fiecare din nopţile trecute cu veşti care de care mai proaste şi mi-am zis că au şi ei dreptul la o noapte liniştită de somn. Dar de abia aşteptam dimineaţa. Am dat fuga la ei, le-am arătat ganglionii dezumflaţi şi le-am spus ce mi se întâmplase. S-au bucurat foarte mult, alături de mine. Atunci am ştiut că Dumnezeu era alături de mine şi mă ocrotea, prin mâna blândului şi bunului Sfânt Nectarie şi a Preacuratei Fecioare Maria. Nu îmi venea să cred că mi se întâmplă mie asta. Nu îmi venea să cred că merit.
